În perioada în care a fost despărţit de Cristina, Nicolae Guţă a avut o relaţie, de scurtă durată, cu moldoveanca Nina. Blonda are, însă, numai cuvinte de laudă la adresa manelistului şi susţine că povestea lor de dragoste a fost una intensă.
”Relaţia cu el nu a fost de lungă durată, dar a fost superb alături de el, m-am simţit foarte bine. Este o persoană foarte faină, iar după despărţire am decis ambii să rămânem amici. Nu am obţinut niciun ban în urma relaţiei, aşa cum s-a speculat în presă, nu este adevărat aşa ceva. El e o persoană foarte grijulie şi sinceră, m-am convins cât de mult a ţinut la mine.
Presa scria că ne-am cunoscut la un concert, însă nu e adevărat. Ne-am cunoscut pe reţelele de socializare, el a început discuţia, am vorbit o perioadă şi apoi ne-am văzut. Aproximativ două săptămâni am stat împreună, pe urmă eu am plecat de la el. Nicolae îşi dorea să rămân, eu însă am decis mai bine să plec. Mi-a plăcut cum se comportă cu mine, cu cât respect o face. El e un om foarte bun”, a declarat Nina pentru o publicaţie din Moldova.